Galusca ca specie se comporta bizar: se da cu capul de fundul oalei si uneori ramane acolo. Galusca de supa e deci timida, si uneori, se comprima. Si cand o vezi asa comprimata, tu, pseudobucatar (adica eu), cand o vezi plutind debusolata alaturi de surate, te intristezi si empatizezi automat cu galusca. Dupa intreg ritual de cumparare/pregatire, galusca dizidenta si-o ia in cap si baga o doza de anarhie in supa.
Cica sa le sperii: adica sa pui apa rece peste ele. Le-am speriat sarmanele, de au dat buluc in colt. Cand vad ca oala n-are colt, se holbeaza siderate una la alta si se alearga pe acolo. Le-am lasat acolo sa se ciocneasca violent, sperand ca le-a mai trecut putin spaima. Nu vreau sa fiu responsabila pentru sechele de galuste.
Si printre griji fata de galustele de pe aragaz, imi amintesc de bastarzii negloriosi de aseara. Cum vorbea el Brad Pitt italiana si cum sculpta svastici pe fruntile nazistilor lesinati de frica lor, a gloriosilor americani, care castiga mereu. Deci supa mea se aseamana cu munca lui Tarantino. Nu. Cu razboiul. Secretul sta in ideologia galustei revolutionare, a galustei ofensive, a galustei care se baga si ea, ca sa fie. Paralela mai proasta oare as fi gasit? Sper totusi sa nu incerce sa-si sclulpteze si ele svastici in frunti ca apucatele, pentru ca ele nu au frunti si iar s-ar supara si ne-ar ramane noua in gat.
joi, 28 ianuarie 2010
miercuri, 27 ianuarie 2010
Pinguini chinezi patinatori
M-am intors sa scriu la pereti. Desi stii ca scrii pentru tine, parca te incearca o oarecare intepatura cand stii ca iti arunci cuvintele in largul infinit al "blogosferei" (ciudat si idiot cuvant. stim toti ca nu e o sfera, e un blogo-plan de pixeli, un blogo-sir de 1 si 0, o blogo-minciuna ca cineva te asculta interesat cu nasul lipit de lcd).
E trist momentul. E dezolant sa vezi cum merg oamenii cu capul in jos pe strada, cum se simt dezarmati fara un monitor ca scut si fara un mouse ca iatagan. Aici, la adapostul anonimatului, ne dam in barci de salvare si suntem zmei. Nu zmee, pentru ca blogo-patratul nu are cer si nu putem zbura.
Am fost si in vacanta, dragi pereti. In Sibiu. Am stat acolo, intre ani. La puntea cliseica dintre trecut si viitor, insufletindu-ne cu scuza unui nou inceput. Asa am aflat ca poti pune un bucatar sa-ti faca pizza la 2 in noaptea de revelion, si ca la fel de bine, poti astepta 2 ore (in zi de nerevelion) sa te intrebe cineva ce dracu vrei. Tot atunci am aflat si intrebarea tulburatoare, pusa de una dintre acele cliente care comanda inaintea ta, la o masa alaturata, si tu esti in sevraj, si stomacul se ia la tranta cu ficatul, racnind prin cutia toracica. "Ce inseamna cafea mica la filtru?". Chelenerul a aplicat o privire de bivol pus la ecuatii, si n-a raspuns. Normal, ne-am zis si noi, empatizand cu bivolii din lumea intreaga. Ce dracu ar putea insemna o cafea mica la filtru? Eu i-as fi zis "inseamna restul de la alte 5 cafele (nu impreuna, ci UN rest care a fost intai o cafea, apoi inca una si inca una, pana la 5), trantit intr-un filtru de cafetiera murdar, apoi apasat pe buton si asteptat sa curga pic pic pic in cana. Si cana aia a stat de alaltaieri in bucatarie, si noi o incalzim acum, la microundele la care am incalzit si fuduliile de porc pentru ciorba de vacuta. Cate sa fie?"
A nins mult si soferii au inceput sa injure. Soferi fara masini, redescoperind mersul pe picioare nemotorizate. Imensa lor frustrare culmineaza mereu cu un "baga-mi-as" aruncat printre dinti, atunci cand sunt pe cale sa alunece pe gheata. Asa cum pe internautul contemporan il sperie realitatea, asa si pe sofer il sperie sa-si lase masina ingropata in zapada si s-o ia la talpa personala. Cine are prioritate pe o poteca de 30 de cm latime?
Soferul nostru e debusolat si se freaca la ochi, ca mijloc rudimentar de dezaburire. Nu are nici claxon. Se simte mic, stingher.
Am vazut un om (poate era si el sofer) care era sa cada. Intr-o secunda, am vizualizat, si eu, si el, si toti cei prezenti, tragedia la care era expus: ar fi putut sa cada, sa-i iasa banii din buzunar, sa i se verse sacosa cu cumparaturi, iar portocalele din sacosa sa se rostogoleasca sub picioare nevinovate, si sa provoace o dezechilibrare in lant. Si-atunci as fi vazut eu vreo 10-15 oameni patinand inainte si inapoi, tinandu-se cu mainile de aer si injurand, toate astea intr-o secunda.Dar omul n-a cazut. S-a redresat si a pornit victorios mai departe, dupa ce a injurat cu patima locul fatal.
De fapt, e plin de dezechilibrari. Si odata cu iarna, omul, cand se incumeta sa iasa, isi ia atitudinea de pinguin si paseste ca pe cuie, cu pasi mici, de chinez. Poate pinguinii sunt chinezi.
Acum ma voi uita la ticalosii fara glorie ai lui Tarantino. Desi imi pare rau de nemti... Mereu am tinut cu nemtii...Si cu japonezii...Mereu am tinut cu cine pierduse.
E trist momentul. E dezolant sa vezi cum merg oamenii cu capul in jos pe strada, cum se simt dezarmati fara un monitor ca scut si fara un mouse ca iatagan. Aici, la adapostul anonimatului, ne dam in barci de salvare si suntem zmei. Nu zmee, pentru ca blogo-patratul nu are cer si nu putem zbura.
Am fost si in vacanta, dragi pereti. In Sibiu. Am stat acolo, intre ani. La puntea cliseica dintre trecut si viitor, insufletindu-ne cu scuza unui nou inceput. Asa am aflat ca poti pune un bucatar sa-ti faca pizza la 2 in noaptea de revelion, si ca la fel de bine, poti astepta 2 ore (in zi de nerevelion) sa te intrebe cineva ce dracu vrei. Tot atunci am aflat si intrebarea tulburatoare, pusa de una dintre acele cliente care comanda inaintea ta, la o masa alaturata, si tu esti in sevraj, si stomacul se ia la tranta cu ficatul, racnind prin cutia toracica. "Ce inseamna cafea mica la filtru?". Chelenerul a aplicat o privire de bivol pus la ecuatii, si n-a raspuns. Normal, ne-am zis si noi, empatizand cu bivolii din lumea intreaga. Ce dracu ar putea insemna o cafea mica la filtru? Eu i-as fi zis "inseamna restul de la alte 5 cafele (nu impreuna, ci UN rest care a fost intai o cafea, apoi inca una si inca una, pana la 5), trantit intr-un filtru de cafetiera murdar, apoi apasat pe buton si asteptat sa curga pic pic pic in cana. Si cana aia a stat de alaltaieri in bucatarie, si noi o incalzim acum, la microundele la care am incalzit si fuduliile de porc pentru ciorba de vacuta. Cate sa fie?"
A nins mult si soferii au inceput sa injure. Soferi fara masini, redescoperind mersul pe picioare nemotorizate. Imensa lor frustrare culmineaza mereu cu un "baga-mi-as" aruncat printre dinti, atunci cand sunt pe cale sa alunece pe gheata. Asa cum pe internautul contemporan il sperie realitatea, asa si pe sofer il sperie sa-si lase masina ingropata in zapada si s-o ia la talpa personala. Cine are prioritate pe o poteca de 30 de cm latime?
Soferul nostru e debusolat si se freaca la ochi, ca mijloc rudimentar de dezaburire. Nu are nici claxon. Se simte mic, stingher.
Am vazut un om (poate era si el sofer) care era sa cada. Intr-o secunda, am vizualizat, si eu, si el, si toti cei prezenti, tragedia la care era expus: ar fi putut sa cada, sa-i iasa banii din buzunar, sa i se verse sacosa cu cumparaturi, iar portocalele din sacosa sa se rostogoleasca sub picioare nevinovate, si sa provoace o dezechilibrare in lant. Si-atunci as fi vazut eu vreo 10-15 oameni patinand inainte si inapoi, tinandu-se cu mainile de aer si injurand, toate astea intr-o secunda.Dar omul n-a cazut. S-a redresat si a pornit victorios mai departe, dupa ce a injurat cu patima locul fatal.
De fapt, e plin de dezechilibrari. Si odata cu iarna, omul, cand se incumeta sa iasa, isi ia atitudinea de pinguin si paseste ca pe cuie, cu pasi mici, de chinez. Poate pinguinii sunt chinezi.
Acum ma voi uita la ticalosii fara glorie ai lui Tarantino. Desi imi pare rau de nemti... Mereu am tinut cu nemtii...Si cu japonezii...Mereu am tinut cu cine pierduse.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)