Axioma galustei comprimate (Inglourious Basterds)

      Galusca ca specie se comporta bizar: se da cu capul de fundul oalei si uneori ramane acolo. Galusca de supa e deci timida, si uneori, se comprima. Si cand o vezi asa comprimata, tu, pseudobucatar (adica eu), cand o vezi plutind debusolata alaturi de surate, te intristezi si empatizezi automat cu galusca. Dupa intreg ritual de cumparare/pregatire, galusca dizidenta si-o ia in cap si baga o doza de anarhie in supa.
     Cica sa le sperii: adica sa pui apa rece peste ele. Le-am speriat sarmanele, de au dat buluc in colt. Cand vad ca oala n-are colt, se holbeaza siderate una la alta si se alearga pe acolo. Le-am lasat acolo sa se ciocneasca violent, sperand ca le-a mai trecut putin spaima. Nu vreau sa fiu responsabila pentru sechele de galuste.
    Si printre griji fata de galustele de pe aragaz, imi amintesc de bastarzii negloriosi de aseara. Cum vorbea el Brad Pitt italiana si cum sculpta svastici pe fruntile nazistilor lesinati de frica lor, a gloriosilor americani, care castiga mereu. Deci supa mea se aseamana cu munca lui Tarantino. Nu. Cu razboiul. Secretul sta in ideologia galustei revolutionare, a galustei ofensive, a galustei care se baga si ea, ca sa fie. Paralela mai proasta oare as fi gasit? Sper totusi sa nu incerce sa-si sclulpteze si ele svastici in frunti ca apucatele, pentru ca ele nu au frunti si iar s-ar supara si ne-ar ramane noua in gat.

Everything Is Illuminated

      Povestea este una -zic eu- oarecum atipica, sau cel putin felul in care e povestita.  E singurul film cu Elijah Woods pe care l-am vazut (constient). Am vazut si un Lord of the Rings, dar mult prea demult.

Mi-a placut pentru ca sunt fan tot ce inseamna/are legatura cu razboaiele mondiale (al doilea in special).

Mi-a placut si pentru are mai degraba aerul unui film european decat al unuia american. Cliseele sunt si ele presarate pe acolo, dar parca nu sunt asa deranjante.

   Un evreu (cu niste ochelari care fac ochii lui Elijah sa para caraghiosi) colectionar de lucruri semnificative si ciudatele pleaca in Ucraina sa o caute pe femeie care i-a salvat bunicul de nazisti. Acolo angajeaza o firma specializata  in "evrei morti",dupa cum zice fondatorul. Personalul firmei e cel care face toata partea umoristica: un ucrainian inalt si slab (translatorul, Alex) cu o engleza stricata dar plina de cuvinte pompoase, bunicul (soferul orb in imaginatia lui) si "grandfather's seeing-eye bitch", cateaua-ochi pentru boala imaginara a bunicului.

  Ma gandesc la cum e prezentata Ucraina acolo: pamant fertil, peisaje superbe. Da, personajele sunt ridiculizate, dar nu intr-un mod jignitor. Desi e o tara "fost"-sovietica, mie mi se pare ca e pusa intr-o lumina foarte buna. Ma rog, ucrainienii s-or fi simtit jigniti de maieul in care umbla Alex, lantul gros si toate elementele wannabe-gangster. 

    Ce avem noi apropiat de asta? Ce are Romania in opinia publica ? In ochii americanului? Avem Dracula lui Bram Stocker in care unii s-au chinuit sa vorbeasca romaneste. Avem deci o legenda exagerata care (ne) vinde. Mai avem Borat. Rusinos. Patetic. Oamenii care se presupune ca sunt din Kazahstan vorbesc romaneste. Filmeaza la noi, cu tiganusi platiti probabil cu bancnote verzi din tara fagaduintei. Noi suntem pentru ei o legenda de roman de duzina - ei pentru noi niste zei cocotati printre norisori de auriu capitalist. Europa de est in general e vazuta ca si capatul pamantului. Suntem niste canini infpti in carotide de dame parfumate. Suntem niste tantari romantati. Ma rog, am ajuns de la film la manifeste anti-capitaliste. Nu urasc americanii, urasc ca suntem considerati latrina Europei si ca avem nevoie sa ne mandrim cu oaresce predecesori romani din a caror maretie ne tragem noi, niste amarati. Dar bine ca avem stramosi. Putem sa ni-i punem in cap si sa alergam prin Viena, sa vedem , ne mai confunda careva cu mancatorii de lebede?

Uitati-va la film. Pace si hai Romania.
Pentru ca mai nimic nu e iluminat.

Breakfast at Tiffany's

Avand in vedere ca in ultimele zile am suferit de anxietate acuta provocata de concertul Placebo de duminica la care abia astept sa ajung, am incercat sa imi distrag atentia printr-un film. Si care era mai potrivit decat cel pe care planuiesc sa-l vizionez de ceva timp? Breakfast at Tiffany's... recunosc, nu aveam nicio idee despre ce era vorba, nici in ce an era facut, nici cu cine e. Am ramas placut surprinsa cand am vazut-o pe Audrey Hepburn (pe care chiar vroiam sa o vad intr-un film, insa nu avusesem ocazia).

Mi-a placut mult povestea. Fata saraca in cautarea unui barbat bogat dar care totusi ramane cu unul din aceeasi clasa sociala ca si ea, care o invata si o lectie de viata.

Mai multe nu spun. Daca aveti ocazia sa-l vedeti, nu dati inapoi. Nu veti fi dezamagiti. :)