The day the music died

Autoinsuficiența

Acum doua luni am primit (împrumut) o carte care miroase ca oamenii din compartimentul meu, din trenul spre Timisoara, de vara trecuta. E 3, deci imi rezerv onoarea de-a fi incoerentă. Oamenii miroseau fix așa, a hartie veche, dar nu atât de veche incat sa prindă o valoare, a stătut, a ranced, a paine seacă. Cartea miroase a drum, drumul miroase a tren, trenul miroase a fier, fierul miroase a acru, acru metalic. Mai ales, ma intreb, (debitand conștienta că asta nu va interesa pe nimeni altcineva) din moment ce cartea cu pricina n-a fost cu mine in tren, de unde a știut ea fix asa, cum sa-si metamorfezeze paginile de duzină și să miroasa a familia din Severin. Ce marturii mincinoase dau ele, cărțile, când de fapt ele știul adevaruri? De aia, oare, turuie cuvinte, fonturi, litere, minciuni?
De ce vor oamenii sa desființeze cărțile? Cine-o sa ne mai mintă cu miros de paine mucegăita? Tot ce pot arătarile astea electronice miroase a circuite integrate, nu mai miroase a viața, și ma întreb de ce? De ce nu mai există, de exemplu, dactilografe, cu mașini de scris care să facă țac țac. Sau telegrame. De ce poate omul să-și plănuiască nunta din pat, comandând impersonal și mut?
De ce nu mai există mersul la piața ca activitate socială, decât uitat prin gențile bătrânelor care miros a cartea blestemată?De ce trebuie omul sa fugă in fiecare zi? De ce nu mai există pasiune? Ma gandesc la bieții scriitori, acum, ca oricine poate scrie... Peste ani o sa ne apucăm toți de neurochirurgie?
Și mai rău ma gândesc totuși că ar fi ca astea toate să nu fi existat niciodata, și sa ma fi mințit pe mine lumea. Poate omul a fost mereu nostalgic și nemulțumit, poate n-a trăit niciodata in prezent.

Drumul cu oamenii care miroseau a carte a fost totuși la intoarcere...

Tell me of deochi

           Ultimul post dateaza din devonianul mijlociu. Nimanui nu-i pasa, trecem peste. M-am întors, stimată blogo-lume pentru că am simțit nevoia sa convesez ciberneto-virtualicește noua mea dilemă. Mi-am luat și diacritice, și-mi par puse alandala. Eh, macar acum nu mă poate acuza nimeni de lipsă de patriotism/dragoste de neam și patrie/alte chestii din astea de dreapta.

          Așaaa, ziceam de dilemă. Deochiul, și-anume. Am asistat acum vreo două zile la un sacru, esoteric si stravechi ritual de descantec prin scuipare si baloșire a victimei incapacitate de oroarea DEOCHIULUI.  M-am zgâit și eu ca mața comuna la poatra alchimistului si, măăăre, am marturisit minunea, moleșala si leșinul ce se abătuseră asupra sărmanei victime au disparut miraculos. Ptiu ptiu, zicea inițiata, tragănd fata cu pricina de incheieturile mâinilor si scuipand, de trei ori in colo, de tri ori dincolo, de trei ori pe degete. Am intebat-o pe fata trezita din leșin daca nu s-a gandit ca, poate, durerea de cap era de la altceva. Și ea si preoteasa m-au privit ca pe o eretică și-o profanatoare de tradiții.

           Si pentru ca google este pana la urma atot-știutor și atot-țiitor, l-am intrebat pe dânsul. Zice ca cica deochiul este cea mai populara vrajă, ca si italienii au și ca pentru a fi ferit de deochi, copilul nou-născut trebuie cîntărit înainte de a i se face prima baie, însă greutatea copilului nu trebuie spusă nimănui (?!).Sau mai zice să nu lași copilu să se uite in oglinda, pana la un an, că se deoache singur.

         Despre descântec zice că vraciul trebuie să treaca de trei ori in cruciș un cuțit nefolosit printr-un pahar cu apă neînceput in care se arunca niște carbuni, sau așa ceva, și de aici totul devine și mai s.f. Acum ma gandesc ca femeia care facea anti-deochiul de alaltaieri trebuie sa aiba ceva rang printre descantatori, că nu avea nici carbuni, nici pahar, nici cei 10 druizi care danseaza cu capetele in jos pe frânghii.

      

     E, e de la canicula, totuși, curiozitatea asta a mea in cele exo-planetare. Incurajez cu ardoare implementarea deochiului online, in loc de virusăreli invechite.

In bocanci la teatru

   De unde treaba cu bocancii? De la "Descult in parc", o comedie draguta la care ne-a invitat profa de romana. Si-ajunsi acolo mai mult taras, cum am fost noi primiti oare? Cu niste scaune in plus, asezate pe margini, care si alea erau pline, si pe care erau etichete cu "ELEV" (scris cu carioca). Pai ce-i cu marginalizarea asta dom'le?Ce banii nostri n-au fost buni?,ne auzeam vociferand razboinic, impartiti care prin te miri ce crapatura. Mie etichetele alea mi-au dat, mai mult sau mai putin in gluma, impresia stelei de pe manecile evreilor. Elitistilor! Apoi m-am prins eu in bocancii mei din sala cea mare a Casei de Cultura ca nu era vorba de elitism, ci tot de bani. Au vandut cu cine stie cate bilete in plus. Ne-am revoltat noi acolo in arena proprie in care ne auzeam doar intre noi si am tacut pana la urma, ca laptele care ori da in foc si stinge focul, deci nu rezolva nimic, ori se desfoaie de la inceput, asta daca e un lapte pesimist. Ce era sa facem?

   Eu am tacut, m-am asezat pe treapta usor jegoasa, si am privit piesa. Stefan Banica m-a surprins in bine cu actoriceala lui. N-au fost multi, si a fost un  singur decor care nu cuprindea un parc (ha!), ci doar apartamentul unui cuplu proaspat casatorit. Se cearta, se impaca, lumea haha, rade, aplauda, chiraie,horcaie, ma rog, ce mai face omul cult la teatru.

  Dupa piesa m-a tras o colega dupa ea sa-i fac poze cu Ze Banica, vedetul care mie imi pare suprauman pentru ca (OMG!) imparte patul cu insasi Andreea Marin. Adica, siriasli, cine si-o poate imagina pe ZANA intr-un apartament? Intr-o casa? Gatind! Cu copil! Niciodata!! Nu era prea mare gloata doritoare de autografe. Restul actorilor ramasesera aproape ignorati in culise, unde nimerisem noi initial. Ce inseamna sa nu fi insurat cu Andreea Marin, mi-am zis eu asa, ca o axioma dupa care sa ma ghidez in viata. Asta nu inseamna ca Banica nu e vedet pe pielea lui, ca e, nu are Marina nicio vina, dar fratele locuieste cu zana in casa! Se intelege ca mi-ar placea Andreea? Mi-e indiferenta, dar tot decupata din Olimp's Elle/Vogue pare.

Celor...unu...doi...trei, poate patru oameni care-mi citesc blogul (si stiu si eu ca il citesc), le urez sa se dea si ei cu talpile prin parc fericiti.

Later edit: POZEEE pe care m-am urnit sa le scobor de pe aparat. Cu Banica, cu Banica!

Contrabanda cu ceai de musetel si cavalerul Antiracheta

    Era odata un taram. Si-acestui taram ii lipseau multe, dar cel mai mult si cel mai mult ii lipsea apararea fata de atacurile iminente din...a...De unde sa zicem ma ca sunt? Iran! Da da! Iranienii ne poarta o pica seculara, inca de pe cand puricii se bateau cu potcoave in cap pe burti de t-recsi, sau asa ceva. Ei n-au urat cum numai pe noi, bravi romani ne poate uri cineva pe aceasta planeta, de cand o mare cosatoreasa romanca a asistat la rapirea din Serai si-a imortalizat-o intr-o minunata carpeta ce mai apoi a impodobit milioane de case din Romania. "Nenea narator, dar nu e asa!", se aude o voce de copil iesind de la ora de geografie, "Serai ala nu e la iranieni". Dar ce stiu copiii care ies din orele de geografie?
   Asadar, de-acest pericol, sa nu va mai temeti, caci de azi inainte cavalerul american in armura de cartofi prajiti cu suprataxa ne va ocroti, cu scutul sau stralucitor pe care il cheama Antiracheta.

Ce legatura are asta cu musetelul? Absolut niciuna.
    Au emis baietii o chestie cu nume pompos de latinesc:  Codex Alimentarius (nu stiu, poate e o gluma) care vine el vanjos si interzice medicina alternativa. Astfel, de acum incolo, usturoiul inghitit babeste dimineata pe stomacul gol devine delict, supa de ceapa - contraventie. In aceasta suita-bandita de plante ILEGALE intra coada soricelului, laba ursului sau chiar musetelul-de-curtea-scolii. Orice cetatean ce observa un alt cetatean ca planuieste a se uita macar inspre un tei (si florile sau frunzele lui , incluzandu-le pe cele de pe jos) este rugat sa se prezinte la cea mai apropiata sectie de politie si sa-l toarne pe delicventul nenorocit tradator de patrie. Infuzia de papadie se va pedepsi cu moartea. Autoritatile au luat ca masuri preventive starpirea a mii de hectare de parloaga ce ar putea contine astfel de plante diabolice, prin diverse metode: incendierea, intimidarea prin injurii (in teorie, expertii se asteapta ca musetelul injurat de morti sa nu reziste presiunii si sa se sinucida prin abtinere de la fotosinteza), bombardarea lanurilor cu arme chimice, sau chiar urinarea asupra plantelor. Totul pentru sanatatea romanului! Poate va ganditi ca aceste masuri draconice nu sunt necesare. Gresit! Tradatori de patrie!! Asa-i ca aveti pitita sub pardoseala o cutie cu ceai de musetel? Rusine sa va fie! De asemenea teroristi incearca autoritatile sa scape natiunea, teroristi ce vor arunca cu flori de coada soricelul prin orase pentru a face rau!

Abia astept deci contrabanda cu  remedii babesti: o sa uite lumea ca s-au interzis si visele alea la pachet, de la magazinele de astfel de vise, presarate (ca, Doamne, multe mai sunt!) prin orase si o sa se apuce sa se intalneasca pe la colturi cu cate 2 grame de menta ascunse in tocul cizmei, pe care le vor vinde batranele delicvente din stocul personal pe sume uriase. Totusi, mi-e sa nu interzica astia si pufuletii. Pana acum radeam si ziceam ca daca plec pe la straini, o sa fac contrabanda cu asa ceva, ca-i pacat sa fie privat neamtul de placerea mamaligii expandate (si-ar suna amuzant Ein...Pufuletz bitte).

Si referinte fotografice, ca nu-i de gluma cu legea:

Imagini obtinute prin curtezia google.ro

Axioma galustei comprimate (Inglourious Basterds)

      Galusca ca specie se comporta bizar: se da cu capul de fundul oalei si uneori ramane acolo. Galusca de supa e deci timida, si uneori, se comprima. Si cand o vezi asa comprimata, tu, pseudobucatar (adica eu), cand o vezi plutind debusolata alaturi de surate, te intristezi si empatizezi automat cu galusca. Dupa intreg ritual de cumparare/pregatire, galusca dizidenta si-o ia in cap si baga o doza de anarhie in supa.
     Cica sa le sperii: adica sa pui apa rece peste ele. Le-am speriat sarmanele, de au dat buluc in colt. Cand vad ca oala n-are colt, se holbeaza siderate una la alta si se alearga pe acolo. Le-am lasat acolo sa se ciocneasca violent, sperand ca le-a mai trecut putin spaima. Nu vreau sa fiu responsabila pentru sechele de galuste.
    Si printre griji fata de galustele de pe aragaz, imi amintesc de bastarzii negloriosi de aseara. Cum vorbea el Brad Pitt italiana si cum sculpta svastici pe fruntile nazistilor lesinati de frica lor, a gloriosilor americani, care castiga mereu. Deci supa mea se aseamana cu munca lui Tarantino. Nu. Cu razboiul. Secretul sta in ideologia galustei revolutionare, a galustei ofensive, a galustei care se baga si ea, ca sa fie. Paralela mai proasta oare as fi gasit? Sper totusi sa nu incerce sa-si sclulpteze si ele svastici in frunti ca apucatele, pentru ca ele nu au frunti si iar s-ar supara si ne-ar ramane noua in gat.

Pinguini chinezi patinatori

          M-am intors sa scriu la pereti. Desi stii ca scrii pentru tine, parca te incearca o oarecare intepatura cand stii ca iti arunci cuvintele in largul infinit al "blogosferei" (ciudat si idiot cuvant. stim toti ca nu e o sfera, e un blogo-plan de pixeli, un blogo-sir de 1 si 0, o blogo-minciuna ca cineva te asculta interesat cu nasul lipit de lcd).
      E trist momentul. E dezolant sa vezi cum merg oamenii cu capul in jos pe strada, cum se simt dezarmati fara un monitor ca scut si fara un mouse ca iatagan. Aici, la adapostul anonimatului, ne dam in barci de salvare si suntem zmei. Nu zmee, pentru ca blogo-patratul nu are cer si nu putem zbura.
       Am fost si in vacanta, dragi pereti. In Sibiu. Am stat acolo, intre ani. La puntea cliseica dintre trecut si viitor, insufletindu-ne cu scuza unui nou inceput. Asa am aflat ca poti pune un bucatar sa-ti faca pizza la 2 in noaptea de revelion, si ca la fel de bine, poti astepta 2 ore (in zi de nerevelion) sa te intrebe cineva ce dracu vrei. Tot atunci am aflat si intrebarea tulburatoare, pusa de una dintre acele cliente care comanda inaintea ta, la o masa alaturata, si tu esti in sevraj, si stomacul se ia la tranta cu ficatul, racnind prin cutia toracica. "Ce inseamna cafea mica la filtru?". Chelenerul a aplicat o privire de bivol pus la ecuatii, si n-a raspuns. Normal, ne-am zis si noi, empatizand cu bivolii din lumea intreaga. Ce dracu ar putea insemna o cafea mica la filtru? Eu i-as fi zis "inseamna restul de la alte 5 cafele (nu impreuna, ci UN rest care a fost intai o cafea, apoi inca una si inca una, pana la 5), trantit intr-un filtru de cafetiera murdar, apoi apasat pe buton si asteptat sa curga pic pic pic in cana. Si cana aia a stat de alaltaieri in bucatarie, si noi o incalzim acum, la microundele la care am incalzit si fuduliile de porc pentru ciorba de vacuta. Cate sa fie?"
   
      A nins mult si soferii au inceput sa injure. Soferi fara masini, redescoperind mersul pe picioare nemotorizate. Imensa lor frustrare culmineaza mereu cu un "baga-mi-as" aruncat printre dinti, atunci cand sunt pe cale sa alunece pe gheata. Asa cum pe internautul contemporan il sperie realitatea, asa si pe sofer il sperie sa-si lase masina ingropata in zapada si s-o ia la talpa personala. Cine are prioritate pe o poteca de 30 de cm latime?
Soferul nostru e debusolat si se freaca la ochi, ca mijloc rudimentar de dezaburire. Nu are nici claxon. Se simte mic, stingher.
    Am vazut un om (poate era si el sofer) care era sa cada. Intr-o secunda, am vizualizat, si eu, si el, si toti cei prezenti, tragedia la care era expus: ar fi putut sa cada, sa-i iasa banii din buzunar, sa i se verse sacosa cu cumparaturi, iar portocalele din sacosa sa se rostogoleasca sub picioare nevinovate, si sa provoace o dezechilibrare in lant. Si-atunci as fi vazut eu vreo 10-15 oameni patinand inainte si inapoi, tinandu-se cu mainile de aer si injurand, toate astea intr-o secunda.Dar omul n-a cazut. S-a redresat si a pornit victorios mai departe, dupa ce a injurat cu patima locul fatal.
    De fapt, e plin de dezechilibrari. Si odata cu iarna, omul, cand se incumeta sa iasa, isi ia atitudinea de pinguin si paseste ca pe cuie, cu pasi mici, de chinez. Poate pinguinii sunt chinezi.

Acum ma voi uita la ticalosii fara glorie ai lui Tarantino. Desi imi pare rau de nemti... Mereu am tinut cu nemtii...Si cu japonezii...Mereu am tinut cu cine pierduse.